Premieră în Liga Campionilor!** Gyor și Buducnost se înfruntă în finala celui mai important trofeu european intercluburi

Redactor:
Marius Hutu
Premieră în Liga Campionilor!** Gyor și Buducnost se înfruntă în finala celui mai important trofeu european intercluburi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gyor și Buducnost se vor înfrunta, azi (ora 18:15, DigiSport 2), în prima manșă a finalei Ligii Campionilor, partida urmând să se joace la Veszprem, locul unde Oltchim a fost eliminată în semifinale.

Niciuna una din cele două formații nu a câștigat Liga Campionilor, astfel că la sfârșitul acestei ediții vom asista la o premieră. În schimb, atât Gyor, cât și Buducnost au în compenență handbaliste care au deja în palmares trofeul. Campioana Ungariei (Anita Gorbicz, foto stânga) încearcă să depășească complexul finalelor europene, șase pierdute de-a lungul timpului, cu norvegiencele Haraldsen și Loke, în timp ce formația din Podgorica se bazează pe cea mai tare linie de nouă metri din lume, Bojana Popovici (foto – dreapta, 5 Ligi câștigate) – Katarina Bulatovic.

Gyor și Buducnost au jucat și în finala Cupei Cupelor, în 2006, trofeul fiind câștigat atunci de muntenegrence


HANDBAL / Constanța, pe urmele Fibrexului
Într-un meci în devans din etapa a 24-a a Ligii Naționale masculine, HCM Constanța s-a impus cu 26-23 pe terenul echipei Știința Bacău, marea rivală din acest sezon. Marinarii au astfel toate șansele să termine campionatul cu victorii pe linie. Ultima performanță de acest gen îi aparține Fibrexului lui Petru Paleu, care în urmă cu zece ani lua titlul cu 33 de victorii din tot atâtea partide. Seria a fost atunci însă de 57 de succese consecutive.

FOTBAL AMERICAN / Tricolorii joacă tare la Clinceni

Naționala de fotbal american a României va întâlni azi, de la ora 13:00, pe Arena Clinceni, reprezentativa similară a Turciei, într-un amical organizat de forul de fotbal american din SUA. Echipa României e antrenată de Rafael Ruiz (Cluj Crusaders) și va fi coordonată în teren de Alexander Klein (Timișoara 89ers). Programul cuprinde și un spectacol cu majorete, dar și concursuri după rețeta evenimentelor similare din SUA.

GIMNASTICĂ‚ / S-a definitivat echipa pentru Europene
Echipa feminină de gimnastică a României va participa în perioada 8-13 mai la Campionatul European de la Bruxelles. După un ultim antrenament efectuat ieri, staff-ul tehnic a ales cele cinci fete care vor forma echipa: campioanele olimpice Sandra Izbașa și Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Diana Bulimar și Raluca Haidu, ultima fiind preferată vicecampioanei mondiale și europene la sol, Diana Chelaru. Delegația a plecat în această dimineață spre Belgia.

VOLEI / Selecționeri din Bulgaria și Polonia
Naționala feminină de volei are de ieri un nou cuplu de antrenori, polonezul Atanas Petrov (CSM București) și Paul Bogdan (CSM Lugoj), care îl înlocuiesc pe Darko Zakoci. Cei doi vor intra în „pâine” de pe 14 mai, când e programată reunuirea reprezentativei feminine, tricolorele urmând să participe la primul turneu din Liga Europeană, în Serbia. O schimbare similară a avut loc săptămâna trecută și la băieți, Stelian Moculescu fiind înlocuit cu polonezul Mariusz Sordyl.

FIȘIER
Rugby. SuperLiga. Etapa a V-a. Azi: CS Dinamo – Poli Iași (ora 10:00), Timișoara – CSA Steaua (ora 15:00, GSP Tv), CSM București – U Cluj (ora 17:00). Mâine: Farul – Baia Mare (ora 15:00, GSP Tv)

LUPTE
/ Ultima șansă pentru luptători
Turneele de calificare la Londra 2012 nu le priesc luptătorilor români. Ieri, în prima zi a competiției Vantaa Cup de la Helsinki, niciunul dintre „liberiști” nu a reușit să urce în finală, ceea ce le-ar fi adus calificarea la JO. Cel mai aproape s-a aflat Adrian Recorean (96 kg) care s-a oprit în semifinale, în timp ce Andrei Dukov (55 kg), Ștefan Gheorghiță (84 kg) și Laszlo Szabolcs (74 kg) au fost eliminați în sferturi. Azi competiția continuă cu greco-romane și mâine, cu întrecerile fetelor. Acesta este ultimul turneu de calificare la Londra.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×